„La despărțirea de la PSD, am convenit că vom rămâne în relații civilizate. Ceea ce obeserv este un atac furibund al PSD la adresa ALDE și îi previn pe cei din PSD că nu suntem în postura să întoarcem și celălalt obraz. Gesturile, încercările de racolare care au eșuat ale unor membri ALDE se înscriu în această lunie a unui război împotriva noastră”, a declarat, marți, la Parlament, Călin Popescu Tăriceanu.
ALDE a stabilit, marți, susținerea lui Ion Popa pentru funcția de președinte al Senatului, a anunțat Călin Popescu Tăriceanu. Totodată, partidul a decis că persoanele care acceptă funcții, fără acordul formațiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleșcanu.
Decizia ALDE vine după ce grupul senatorilor PSD l-a propus pe Teodor Meleșcanu pentru șefia Senatului, după demisia din funcție a lui Călin Popescu Tăriceanu. Senatul nu a votat, luni, propunerea pentru șefia forului legislativ.